Guvernul Republicii Moldova

Ministerul Culturii

A A A

Aplică la proiectele
Culturale / Editoriale

Rezultate

Renumitul dramaturg Ivan Viripaev vine la Chișinău

Publicat:M, 10/19/2022 - 14:59

Timp de două zile, pe 23 și 24 octombrie, la Chișinău se va afla Ivan Vîripaev, dramaturg, scenarist, regizor de film, actor și producător polonez, născut în Rusia, figură emblematică a mișcării noii drame rusești, autor de scenarii, texte dramatice (Oxigen, Iluzii ș.a.) montate și premiate în întreaga lume.

 

Vîripaev a câștigat faima în Europa în primul rând ca dramaturg de teatru. La doar 44 de ani împliniți, în 2019, piesele sale erau montate în peste 250 de teatre din întreaga lume. Așa că Vîripaev a intrat în top 10 cei mai proeminenți dramaturgi ai lumii. Este cunoscut și ca regizor de film, filmul său „Euphoria” a intrat în competiția principală a Festivalului de Film de la Veneția și a fost premiat de  „juriul de tineret” cu „leul mic de aur” pentru cel mai bun film. A predat la GITIS, la Școala de Artă Teatrală din Moscova, Academia de Arte Teatrale din Varșovia.

În mai 2022 a devenit cetățean polonez și a renunțat la cetățenia rusă.

La Chișinău, Ivan Vîripaev va avea întâlniri cu studenții și profesorii Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, dar și cu oficiali și exponenți ai lumii teatrale.

La ora 11.00 (24.10.2022) la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”, Ivan Vîripaev va prezenta noua sa piesă de teatru, iar după va dscuta cu presa și alți invitați.