Guvernul Republicii Moldova

Ministerul Culturii

A A A

Aplică la proiectele
Culturale / Editoriale

Rezultate

Lansarea biobibliografiei pictorului Tudor Zbârnea

Publicat:L, 12/28/2015 - 09:43

Marți, 29 decembrie 2015, ora 15:00, în incinta Muzeului Naţional de Artă al Moldovei va avea loc vernisajul expoziţiei de artă contemporană, care prezintă 42 de lucrări, recent intrate în fondurile Muzeului și constituie achiziții ale Ministerului Culturii, donații ale autorilor sau filantropilor, precum și lucrări premiate în cadrul Bienalei Internaționale de Pictură Chișinău-2015, Simpozionului Internațional de Pictură Butuceni-2014 și Saloanelor Moldovei.

 

În cadrul evenimentului Biblioteca Națională va lansa biobibliografia consacrată celei de-a 60-a aniversări a pictorului Tudor Zbârnea, director general al Muzeului Naţional de Artă al Moldovei.

 

Tudor Zbârnea este absolvent al Colegiului Republican de Arte Plastice "Alexandru Plămădeală" şi al Universității de Arte "George Enescu", Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, secţia pictură, clasa profesorului Corneliu Ionescu. De la debutul din anul 1984 a organizat 30 de expoziţii personale şi a participat la peste 300 de expoziţii reprezentative de artă contemporană în diverse muzee şi galerii din Moldova, România şi străinătate. Pe parcursul carierei sale artistice reprezintă Republica Moldova în străinătate în cadrul multiplelor Simpozioane şi Saloane Internaţionale de Artă, unde se distinge printr-un puternic discurs pictural individual (Belgia, Belarus, Cehia, Cipru, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Italia, Lituania, Olanda, România, Rusia, Slovacia, Turcia, Ucraina). Concomitent este iniţiatorul şi curatorul unei importante manifestări culturale vizuale de anvergură organizate în Moldova - Bienala Internațională de Pictură, Chișinău, manifestare în cadrul căreia expun artiști din peste 30 de țări. În cadrul unor concursuri naționale și internaționale Tudor Zbârnea a fost distins cu numeroase premii și mențiuni. Lucrările artistului se păstrează atât în multiple muzee şi colecţii publice de stat din ţară şi străinătate: China, Belarus, Franţa, Italia, Kârghistan, România, Slovacia, Turcia, cât și în colecții private în Australia, Armenia, Austria, Belgia, Franţa, Italia, Germania, Olanda, S.U.A., Slovacia, Rusia, Venezuela, Israel, Turcia, Finlanda, Cipru, Lituania.  

 

Expoziţia va rămâne deschisă până pe data de 17 ianuarie 2016.