Guvernul Republicii Moldova

Ministerul Culturii

A A A

Aplică la proiectele
Culturale / Editoriale

Rezultate

Continuarea cooperării cu Programul Novateca pe parcursul anului 2014

Publicat:M, 01/28/2014 - 13:36

Extinderea eventuală a programului de modernizare a bibliotecilor publice, programul Novateca, a fost subiectul întrevederii de astăzi, 28 ianuarie, între ministrul Culturii, Monica Babuc și directorul Programului Novateca, Evan Tracz. În cadrul întrevederii au fost discutate principiile generale de activitate și acțiunile ce urmează a fi întreprinse în cazul extinderii programului Novateca la scara națională.

 

 

Digitalizarea sferei culturii, motivarea necesității de dezvoltare a infrastructurii existente pentru a crea un spațiu informațional unic al patrimoniului cultural, extinderea duratei de existență a obiectelor culturale, conferirea valabilității și autorității informației furnizate spațiului electronic despre patrimonial cultural al Republicii Moldova și facilitarea promovării culturii țării într-un mediu al globalizării reflectă necesitățile stringente ale domeniului și reprezintă obiectivele actuale de activitate ale Ministerului Culturii. În această ordine de idei, ministrul Culturii, Monica Babuc, a accentuat faptul că, la etapa actuală este indispensabilă digitizarea fondurilor bibliotecilor publice și posibilitatea schimbului virtual dintre biblioteci, acestea avînd un rol important de coeziune socială în societate.

 

La rîndul său, directorului Programului Novateca, Evan Tracz, a menționat că, etapa-pilot a Programului a fost implementată cu succes în Republica Moldova, programul beneficiind de sprijin atît din partea bibliotecarilor, cît și din partea autorităților publice locale. În acest context, se dorește ca în continuare Programul Novateca să fie extins la scara națională astfel încît sute de biblioteci publice din țară să poată beneficia de investiții și instruire pentru a putea răspunde necesităților moderne de informare a cetățenilor.

 

La întrevedere a participat și viceministrul Culturii, Igor Șarov.

 

Notăm că, pe parcursul etapei-pilot a Programului Novateca, 68 de biblioteci publice din Moldova, au fost selectate și dotate cu tehnologii moderne și calculatoare pentru accesul gratuit al publicului la Internet. De asemenea, pe întreg teritoriul țării, au fost create 6 Centre Regionale de Formare, care au instruit peste 300 de bibliotecari pentru a putea utiliza noile resurse tehnologice în beneficiul comunităţilor. Bibliotecile publice selectate au fost echipate cu aproximativ 300 de computere şi echipamente periferice, iar aproximativ 350 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova au acces gratuit la servicii de Internet.

 

Programul Novateca este parte a Inițiativei Global Libraries, care se concentrează pe facilitarea accesului public la tehnologii informaționale și de comunicare prin intermediul bibliotecilor publice din țară.